În doar o oră, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, luni, să intervină pentru înlăturarea efectelor generate de căderile masive de zăpadă din municipiul Botoşani, satul Petricani (oraşul Săveni) şi comunaRăchiţi.
În municipiul Botoşani, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unui copac care a căzut peste două maşini şi un garaj, pe strada Dimitrie Brânză. Iniţial, pompierii au tăiat cu ajutorul unei drujbe crengile care acopereau cele două autoturisme şi le-au scos din zona respectivă. Se intervine la această oră pentru tăierea copacului care este căzut, în continuare, pe garaj şi prezintă pericol pentru trecători.
Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la Petricani, oraşul Săveni, s-a intervenit pentru salvarea unei persoane rămase blocată în locuinţă, după ce o parte din acoperişul casei (5 m.p.) a cedat sub greutatea zăpezii şi a blocat accesul în imobil. Proprietarul casei, în vârstă de 47 de ani, nu a fost rănit. Bărbatul a fost transportat de un echipaj SMURD la spitalul din Săveni, fiind un caz social.
Un alt echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani a intervenit în această dimineaţă pentru tractarea unui microbuz dintr-un şanţ, între localităţile Răchiţi şi Mănăstireni. Microbuzul, în care se aflau 8 persoane (şoferul şi şapte pasageri), se deplasa pe direcţia Săveni – Botoşani, iar la urcarea unei pante uşoare a derapat şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului. Pasagerii nu au fost răniţi.