Sase persoane au ajuns la spital din cauza a doua batoane de salam

Sase persoane, patronul unei firme si cinci angajati, au ajuns la spital dupa ce au consumat, ieri la pranz, salam. Trei dintre ei se aflau in stare grava, fiind transportati la spital cu masina unui cunoscut. Medicii Sectiei de primire Boli Infectioase presupun ca este vorba despre o toxiinfectie alimentara, dar nu se pot pronunta inca daca aceasta s-a manifestat de la salamul consumat de cei sase. Danut Malos, de 39 de ani, din localitatea Catamarasti Vale, a angajat cinci oameni pentru a efectua lucrari de renovare a barului al carui patron este. In cursul zilei de ieri, sustine patronul, s-a deplasat la Hala de carne pentru a cumpara de mancare pentru cei care efectuau lucrarile la bar. Din gustarea pregatita s-au infruptat toti sase. Dupa aproximativ o ora, atat patronului, cat si celor cinci muncitori, li s-a facut rau, prezentand stare de voma. "Eu am o firma si voiam sa renovez barul. Am un om angajat, iar pe altii doi i-am adus de la alta firma, pentru a monta gresie si faianta. Pe la ora 13.00 am plecat in oras si am cumparat salam din Hala de Carne. Cand am ajuns inapoi, ne-am pus la masa, iar la aproximativ o ora a inceput sa ni se faca rau. Toti sase, care am mancat din salam, am inceput sa avem stare de voma si ameteli", a precizat Danut Malos. Speriat, patronul a solicitat o ambulanta. Insa, cand a vazut ca trei dintre muncitori se simt din ce in ce mai rau, i-a trimis la spital cu masina unui cunoscut. La locul solicitarii a ajuns si un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta Botosani, care i-a transportat si pe ceilalti trei la Spitalul de Boli Infectioase. Cei sase sustin ca, pe langa salamul cumparat din Hala Centrala, au mai mancat si cas, dar sunt siguri ca acesta nu era alterat, deoarece mai consumasera din el si cu o zi in urma si nu au patit nimic. "Trei dintre noi, care ne simteam mai rau, am ajuns mai devreme la spital cu o masina, iar ceilalti trei au fost adusi de ambulanta. Eu am inceput sa tremur, ma durea si capul. Nu am mancat decat salamul cumparat din hala, rosii, castraveti si cas", a precizat unul dintre muncitori. Pacientii au fost supusi imediat unor investigatii, pentru a se stabili cu exactitate daca este vorba despre o toxiinfectie alimentara provocata de salamul consumat. "In serviciul de primire al Sectiei de Boli Infectioase au fost adusi sase pacienti, care au declarat ca au consumat la pranz salam, rosii, castraveti si cas. Ei au spus ca, in urmatoarea perioada, au aparut tulburari digestive, varsaturi, scaune diareice, cu observatie de toxiinfectie alimentara. Ei urmeaza sa fie internati, iar fiecare in parte va fi supus unor investigatii", a declarat Carmen Apostolescu, asistent serviciu primire din cadrul Spitalului de Boli Infectioase. Medicii urmeaza ca, in functie de rezultatul analizelor prelevate de la pacienti, cat si din resturile alimentare, sa se pronunte daca este vorba despre toxiinfectie alimentara sau nu. Ei urmeaza sa sesizeze si Sanepidul, pentru investigatii mai amanuntite si prelevare de probe