Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, după un accident de circulaţie care a avut loc, marţi dimineaţă, la ieşirea din localitatea Zăiceşti. Un microbuz al firmei de transport persoane RVG, care efectua curse regulate între Botoşani şi Băluşeni, a intrat în coliziune cu un autoturism Opel Astra, care circula în faţa sa.
Şoferul microbuzului a fost surprins de frâna maşinii din faţa sa, al cărui şofer s-a speriat, la rândul său, de o altă maşină care a intrat pe contrasens. Accidentul s-a produs într-o zonă în care o firmă executa lucrări de tăiere a copacilor de pe marginea drumului, iar circulaţia era restricţionată.
În urma accidentului, la spital a ajuns o bătrână, care a suferit un traumatism la umăr, dar şi o femeie în vârstă de circa 40 de ani, care s-a lovit la cap şi care suferea de afecţiuni ale inimii.