LSI negociază cu hotelierii de pe litoral pentru vacanţa profesorilor

Sindicaliştii de la Liga Sindicatelor din Invăţămint Botoşani au inceput negocierile cu o serie dintre reprezentanţii hotelurilor de pe litoral şi de la munte pentru realizarea unor oferte de petrecere a concediilor care să vină in avanajul dascălilor. Iniţiativa conducerii LSI Botoşani vine ca urmare a numărului restrins de bilete, dar şi a intenţiei declarate a Ministerului Muncii ca, in cel mult doi ani, să nu mai subvenţioneze cu 50 la sută valoarea biletului pentru staţiunile de odihnă şi tratament către angajaţii bugetari. Liderul LSI Botoşanu, Gheorghe Constantinescu a declarat că in negocierile care s-au purtat pină acum, ofertele către dascăli pot include reduceri faţă de preţul practicat de societăţile de turism in condiţiile in care există cerere. "Oferta va fi mai ieftină faţă de preţul practicat de societăţile de tursim cu condiţia să se acopere numărul de camere pe care le cotractăm. Oferta ministerului pentru biletele de odihnă şi tratament din acest an este mult mai mică, se vorbeşte chiar de o reducere cu circa 25-30 la sută aşa incit ne-am angajat la negocieri cu hotelurile din staţiunile de odihnă şi tratament. In plus in cel mult doi ani Ministerul Muncii va elimina acordarea biletelor cu reducere de 50 la sută pentru personalul bugetar angajat ", a declarat Gheorghe Constantinescu. Mai mult decit atit, liderii LSI susţin chiar posiblitatea dascălilor de a-şi plăti in rate vacanţa. "Unele oferte sunt şi cu plata in rate pină in septembrie. Sigur că asta implică un efort foarte mare pentru noi, dar de vreo trei ani LSI funcţionează ca o societate de turism",a mai spus Constantinescu.A� Valoarea unui bilet negociat de LSI cu unul din hotelurile de la mare sau de la munte variază de la 2,7 milioane de lei la 4,5 milioane de lei. Ofertele negociate pină acum au fost trimise in teritoriu şi urmează să se negocieze şi cu alte structuri hoteliere. "In general, hotelurile agreează această colaborarea pentru că in acest fel au asigurată garanţia ocupării pe o perioadă lungă de timp. De aici şi ofertele avantajoase la pachet". Ofertele negociate pină acum vizează o perioadă de 7-10 zile in staţiuni cum ar fi Venus, Cap Aurora, Olăneşti.