Militar botosanean ranit de talibanii din Afganistan

Un militar botosanean aflat in Afganistan a fost ranit luni in timpul unei misiuni de patrulare. Sergentul major Ioan Constantin, in virsta de 25 de ani, dintr-o subunitate din trupele romane dislocate in Afganistan a fost ranit in timpul executarii unei misiuni de patrulare in provincia Herat din vestul tarii. Conform informatiilor oficiale publicate pe site-ul Ministerului Apararii Nationale, militarul a fost ranit la ochi in timpul unei explozii. Acesta a fost transportat cu un elicopter spaniol de evacuare si transportare a ranitilor, la spitalul militar spaniol din Herat, unde a primit asistenta medicala de specialitate. Aici, militarului i-a fost facuta o incizie pentru a i se extrage hematomul si, potrivit oficialilor Ministerului Apararii, vederea nu i-a fost afectata. "Militarul a suferit un hematom in zona ochiului drept in urma unei explozii. Nu i-a fost afectata vederea si se va recupera in cinci zile urmind sa se intoarca in teatrul de operatii", a declarat maiorul Romeo Feraru de la Comandamentul 2 Operational Intrunit " Al. Averescu". In zona exploziei mai actionau sase militari romani, dar nici unul nu a fost ranit.
Sergentul major Ioan Constantin se afla in teatrul de operatiuni din Herat de aproape doua luni, el urmind sa se intoarca in tara peste alte patru luni.

Trei zile de lupte grele in Herat

Potrivit cotidianului spaniol "El Pais", in provincia Herat din Afganistan s-au purtat in ultimele zile lupte deosebit de grele cu talibanii, in trei zile fiind ucisi 136 de talibani. Numai duminica, in 14 ore de lupta, au fost ucisi 87 de talibani. Acest lucru se pare ca a fost o replica dupa ce la sfirsitul saptaminii trecute aproximativ 70 de talibani au atacat o patrula de noapte a fortelor speciale americane. Violentele legate de operatiunile talibanilor se concentreaza de mai multe luni in sudul si estul tarii, dar de la inceputul anului se extind spre vest, in acest an fiind ucise 1.000 de persoane