Persoanele implicate în incidentul electoral de la Stăuceni, opt la număr, au fost sancționate contravențional, a declarat, vineri, șeful Inspectoratului de Poliție Județean, Cristian Cucoreanu. Acesta a precizat că cele opt persoane provin de la două partide, respectiv USL și ARD.
Joi, în jurul orei 13.00, mai multi tineri din municipiul Botoșani s-au deplasat pe raza comunei Stăuceni pentru a împărți materiale de propagandă electorală.
Acestia s-au deplasat inițial în satul Victoria , unde au lipit afișe electorale într-un loc de afișaj electoral. Tot în acest loc aceștia au lipit o parte din afișele electorale peste cele ale formațiunii contracandidate.
Ulterior, tinerii respectivi s-au deplasat în satul Stăuceni, unde au lipit afișe electorale și au pus fluturaşi electorali pe gardurile locuințelor.
În acest context, T. P., proprietar al unei locuiţe pe al cărei gard fusese lipit un afiş, a observat materialele de propagandă, motiv pentru care s-a deplasat cu autoturismul său în locul care se aflau tinerii respectivi, însoţit de B. R. şi B. B.
Între toti cei prezenti a avut loc o discuție contradictorie, intervenind şi violenţe . Conflictul a fost de scurtă durată şi, în timpul acestuia, T. P. a scos din autoturismul său o bâtă, iar una dintre persoanele care lipea afişe a smuls o scândură dintr-un gard aflat în zonă. Aceste bunuri au fost însă folosite în timpul agresiunii doar pentru a intimida și nu pentru a lovi pe cineva.
În cursul verificărilor toți cei susmenționați au declarat în scris că nu doresc să depună plângere penală cu privire la infracțiunile de lovire sau alte violențe sau amenințare.
A fost dispusă măsura sancționării contravenționale conform art 3 pct 1 din Legea nr. 61/1991 față de B. R., B. B., T. P., A. I., V. M., A.O., I.L. și P.A pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Față de A.I., V.M., A.O., I.L. și P.A. s-a dispus si măsura sancționării contravenționale conform art 50 lit f din Legea 35/2008, referitor la distrugerea materialelor de propagandă electorală.