Au venit la spital pentru a se trata de o boala, dar s-au ales cu altele chiar in unitatea medicala. Asa au patit anul trecut sute de botosaneni, care au avut de suferit din cauza mizeriei din spitale, a nesterilizarii corespunzatoare a instrumentarului sau a lipsei de igiena a cadrelor medicale.
Potrivit statisticilor Autoritatii de Sanatate Publica (ASP), aproape 800 de persoane au ramas pe patul de spital de la citeva zile la saptamini intregi din cauza unor boli contactate in salon. Daca aproape jumatate din imbolnaviri au fost cu viroze respiratorii, cele 126 de plagi chirurgicale infectate i-au pus pe ginduri pe specialisti. Acest lucru se poate traduce prin neigienizarea corespunzatoare a suturilor plagilor, a instrumentarului sau chiar igiena personala a angajatilor unitatii.
Tot in spital au fost contactate 89 de infectii cutanate sau digestive, cauzate in principal de mincarea uneori pregatita necorespunzator. "Prin infectii nozocomiale intelegem boala pe care o face persoana internata sau asistata, pe perioada cit a fost intr-o unitate sanitara, de la un alt bolnav, de la personal sanitar sau de la cineva care in acel moment a fost acolo. Infectie nozocomiala este si daca este depistata in spital, dar si daca o depisteaza medicul de familie acasa in cadrul celor 30 de zile de dupa spitalizare", a precizat Ecaterina Chihaia, medic sef epidemiolog in cadrul ASP.
Una din unitatile cu numarul cel mai mare de infectii in acest inceput de an este tocmai cea mai laudata la capitolul curatenie de catre inspectorii sanitari in urma cu citeva saptamini. Dar acest fapt reiese doar din hirtii, pentru ca multe unitati omit din diverse motive, mai mult sau mai putin obiective, sa faca aceste raportari. "Faptul ca din 91 de infectii nozocomiale raportate pe trimestrul I de catre unitatile sanitare, jumatate sint raportate de Spitalul de Obstetrica-Ginecologie este normal, spun eu, avind in vedere ca toate infectiile de acest gen se raporteaza. Daca toate unitatile sanitare ar raporta toate infectiile nozocomiale, numarul ar fi mai mare si situatia ar fi cea adevarata", a spus medicul epidemiolog sef al judetului. Ecaterina Chihaia spune ca unele imbolnaviri nu sint raportate din neglijenta personalului din spitalului sau a medicilor de familie care omit sa trimita date despre infectiile aparute dupa ce bolnavul s-a externat. Chiar si raportarea facuta de ASP la minister difera de statistica institutiei judetene, la Bucuresti fiind anuntate 387 din cele 800 de cazuri.
Reprezentantii ASP spun ca raportata la numarul total de imbolnaviri pe tara, care, anul trecut, a depasit cu putin 10.000, situatia de la Botosani nu este grava.