Fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă va face parte din Biroul Electoral Judeţean. El va reprezenta în acest organism Alianţa România Dreaptă, ca urmare a completării BEJ cu reprezentanţii partidelor parlamentare.
USL îl va avea ca reprezentat în această structură pe liberalul Sergiu Burlacu, în timp ce UDMR va fi reprezentat de Valeriu Aritonovici.
Cei trei vor completa Biroul deja creat, format din preşedinte Lăcrămioara Axinte, locţiitor Irina Hruşcă şi membru David Smochină, toţi trei judecători.
Sâmbătă vor fi desemnaţi şi reprezentanţii partidelor neparlamentare: PP-DD, PRM, PP.