Detinutii din Botosani expun icoane la Tribunalul Suceava

In saptamina patimilor, respectiv in data de 5 aprilie, cinci persoane private de liberate aflate in custodia Penitenciarului cu Regim de Maxima Siguranta Botosani vor expune, la sediul Tribunalului Suceava, un numar de 102 icoane realizate pe suport de lemn, sticla, pinza si carton. Locatia expozitiei nu este aleasa intimplator, majoritate artistilor (4) avind domiciliul in judetul Suceava, iar judecarea faptelor pentru care au fost condamnati s-a realizat la nivelul instantei mentionate. "Constienti fiind ca prin faptele pentru care executa pedepse privative de libertate au incalcat nu numai normele sociale, ci si pe cele divine, autorii lucrarilor doresc sa faca un pas catre morala crestina, iar prin expunerea icoanelor la sediul Tribunalului incearca o apropiere fata de societatea pe care au lezat-o", a declarat Iulian Daringa, purtatorul de cuvint al Penitenciarului.

Atelierul de pictura functioneaza in cadrul Penitenciarului cu Regim de Maxima Siguranta Botosani de 9 ani, sub coordonarea lui Alexa Constantin, iar expozitia de icoane din data de 5 aprilie reprezinta a 14 activitate de acest gen organizata de catre conducerea institutiei. Pina in prezent, peste o suta de persoane private de libertate au invatat sa picteze in cadrul acestui atelier, unii dintre ei continuind aceasta indeletnicire si dupa ce au parasit institutia, inclusiv ca mijloc de asigurare a subzistentei. Parte integranta a activitatilor educative si de reintegrare, atelierul de pictura a fost conceput pentru a oferi persoanelor private de libertate oportunitatea de a-si descoperi noi laturi in masura atit sa valorizeze fiinta umana , cit si sa constituie o modalitate utila si placuta de petrecere a timpului liber.