Drumul judeţean 17 A, pe ciţiva kilometri dintre Pleşa şi Mănăstirea Humorului, a fost pietruit cu balast din albia piriului Humor fără ca firma botoşăneană să aibă autorizaţie de gospodărire a apelor eliberată de Sistemul de Gospodărire a Apelor. Modul necontrolat şi fără o documentaţie avizată de specialişti in care a fost excavat agregatul mineral din acest perimetru pune in pericol mai multe case, in cazul unor cantităţi mari de precipitaţii. Conducerea primăriei locale, deşi ar fi trebuit să ceară o documentaţie reprezentanţilor firmei din Dorohoi vizavi de lucrările de excavare, nu a făcut acest lucru.
Mai mulţi localnici din satul Mănăstirea Humorului au sesizat redacţia cotidianului nostru fiind nemulţumiţi că a fost schimbat cursul piriului, după ce SC Codin SRL Dorohoi a ridicat mari cantităţi de balast din albie.
Situaţia s-a agravat mai mult la ultimele ploi, cind apele cu cursul schimbat au luat-o prin apropierea caselor. Oamenilor le este frică pentru că la orice ploie torenţială le-ar putea fi inudate grădinile şi gospodăriile. Anul trecut sătenii au incercat să discute cu muncitorii, explicindu-le că modul de excutare a lucrărilor le-ar putea pune in pericol gospodăriile, dar nu au fost luaţi in seamă.
Radu Peţenchea este unul din localnicii care s-ar putea trezi in orice moment cu apă in gospodărie. El susţine că anul trecut i-a văzut pe oamenii din Botoşani lucrind acolo dar nu i-a urmărit cum extrag balst. Gospodarul afirmă că, din cite a observat, utilajele au extras "lăsind in urmă trei găuri in albie" şi cam atit. "Au săpat in citeva locuri mai adinc, au luat balast la greu, dar nu ştiu ce au făcut cu el. Au cărat mereu dar eu nu ştiu unde", a spus localnicul.
Nemulţumită este şi Anita Macovei, care are gospodărie in apropiere de piriul Humor. "Anul trecut veneau şi incărcau de aici piatră. Noi am zis să nu mai ia balast din partea aflată in spatele caselor, că o să avem probleme cind vin apele mari, dar nu ne-au băgat in seamă. Aveau o volă şi două maşini mari care erau folosite la transport. Cărau la Pleşa pe drum. A fost schimbat cursul piriului dar noi nu avem puterea să luăm decizii. Muncitorii care lucrau spuneau că ei doar execută ce le spune şeful", a spus femeia.
Un alt sătean care critică modul in care au lucrat angajaţii firmei botoşănene este paznicul de la circumscripţia sanitar-veterinară, Ioan Nechita. El spune că şi dispensarul veterinar ar putea fi inundat dacă vin apele involburate. "Dacă vine apa mare ne intră in grajdul de animale, in clădire şi ajunge pină in drumul judeţean. Ce puteam să le spun eu angajaţilor de la firma din Botoşani care au lucrat, că doar nu am nici o funcţie. Dar mă intreb, cei care ne conduc nu puteau să ii oprească? Nu a venit vreun şef să se uite măcar să vadă cum lucrează, aşa că au extras balast după bunul plac. Unde au văzut că este terenul mai drept cu prundiş au luat cu vola şi au incărcat", a spus Ioan Nechita.
Primarul comunei Mănăstirea Humorului, Constantin Moldovan, nu ştia prea multe despre acest subiect. El a incercat să ne explice că SC Codin SRL Dorohoi a lucrat foarte bine iar oamenii nu prea au habar de cum se exploatează in albiile riurilor. Ba mai mult, edilul localităţii a spus că, dacă s-a luat balast, acesta a fost excavat pentru pietruirea drumului. "SC Codin SRL Dorohoi şi SC Darex din Bucureşti au executat lucrări de canalizare şi o staţie de epurare, ulterior a fost luat balast pentru pietruirea drumului de la Pleşa. Nu vă pot spune cit a incasat firma din Dorohoi. Proiectul a fost finanţat din fonduri externe şi a fost in valoarea de un milion de euro", a spus primarul Constantin Moldovan.
Faptul că s-a intrat in albie cu utilaje pentru extras balast nu a interesat conducerea Consiliului Local, care ar fi trebuit să nu permită acest lucru pină cind societatea respectivă nu prezintă autorizaţie de gospodărire a apelor.
Contactat telefonic directorul interimar al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, Ion Ungureanu, nu a vrut să dea nici un fel de detalii; ne-a trimis la Biroul de Presă al Direcţiei Apelor Siret Bacău.
Mult mai amabil in declaraţii a fost directorul general al Direcţiei Apelor Bacău, Tudoriţa Lungu, care ne-a spus că din moment ce SC Codin Dorohoi SRL nu apare pe centralizatorul de anul trecut al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava inseamnă că nu a avut autorizaţie de gospodărire a apelor. "Voi verifica aspectul semnalat de dumneavostră. In orice caz, dacă nu apare pe centralizatorul SGA , rezultă clar că nu avea acte de reglementare pentru perimetrul respectiv. Nu se putea folosi de o altă autorizaţie de gospodărire a apelor eliberată pe un alt perimetru", a spus Tudoriţa Lungu.
Conducerea SGA chemată pentru raport luni la Bacău
Potrivit directorului general al Direcţiei Apelor Bacău, Tudoriţa Lungu, toată conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor va fi prezentă luni la Bacău. Este vorba de fostul director interimar, Vasile Păcurari, actualul director interimar Ion Ungureanu şi alţi doi specialişti ai SGA Suceava, Florin Boieru şi Iulian Giză, care sunt chemaţi la inceperea săptăminii viitoare la raport in faţa Comitetului Director al Direcţiei Apelor Siret-Bacău. Ei vor trebui să justifice modul in care a fost scăpată de sub control activitatea de gospodărire a apelor. "Din cite am inţeles, firmele de exploatare balast ar fi fost avertizate să respecte documentaţia pe linia gospodăririi apelor, dar aceste documente s-ar fi aflat la un specialist iar luni, cind am fost la Suceava, acesta se afla in teren", a spus Tudoriţa Lungu.
Chiar dacă conducerea SGA caută să se justifice cu hirtii, specialiştii acestui sistem cu atribuţii in avizare şi control trebuiau să verifice in teren dacă aceste firme respectă documentaţiile pentru care au fost autorizate. Faptul că au obţinut autorizaţie de exploatare societăţi care nu se incadrau in criteriile stabilite de Apele Romine nu este o necunoscută pentru conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor.
Exploatarea necontrolată a albiilor a adus riurile din judeţ ca după bombardament. Pe riul Siret, SC Agras Trans SRL Corni şi-a bătut joc in lung şi in lat de albie prin modul de exploatare lăsind in urmă un adevărat dezastru nestrăin de ochii primarului din Siminicea.
SC Top Construct SRL a transformat un teren arabil cumpărat de la primăria din comuna Dărmăneşti intr-un iaz. Un alt perimetru aflat in apropierea aceleaşi suprafeţe a fost transformat in gropi imense despre care conducerea comunei susţine că "au fost nivelate". Numai că realitatea era cu totul alta in teren. Comisarii de mediu aveau să constate in aproape două săptămini că neregulile semnalate de cotidianul nostru se confirmă. Au fost depistate numeroase firme care funcţionau fără autorizaţie de mediu sau fără autorizaţie de gospodărire a apelor. Conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor pare a fi in necunoştinţă de cauză faţă de situţia gravă aflată pe albiile in judeţ