Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a admis contestaţiile celor două firme, respectiv Transporturi Auto şi Tehnic Asist, astfel că licitaţia va fi reluată, a anunţat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu. Licitaţia pentru stabilirea firmei care să se ocupe cu deszăpezirea drumurilor judeţene din Botoşani în sezonul rece 2012- 2013 era programată pe 20 septembrie, însă nu s-a mai ţinut, întrucât ambele firme au contestat caietul de sarcini. Ţurcanu spune că va fi întocmit un nou caiet de sarcini, iar licitaţia va fi reluată.
„Statul văd că dă dreptate firmelor private. Le-am cerut să aibă două maşini în staţionare fără să le plătesc tot timpul, că nu am pus penalităţi la sume neplătite, nu am pus cu staţionarea, cu ordinul de începere. Vom vedea în limitele care ne obligă, să modificăm caietul de sarcini şi să scoatem la licitaţie„, a spus preşedintele CJ.
Daca Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor a admis contestatia celor doua SC, atunci documentatia de licitatie intocmita de CJ( banuiesc ca sub directa indrumare a maestrului Turcanu) a avut conditii sau restrictii nelegale, probabil vizind ca doar unele societati sa fie avantajate. Pleaca ai nostri, vin ai nostri! IDENTIC CA PE VREMEA LUI TIBULEAC.