Încă o bătrână a murit în incendiu

batrana arsa in incendiu- pompieri O bătrână din comuna Corlăteni și-a pierdut viața, în seara zilei de 11 octombrie 2012, într-un incendiu produs în locuința sa. Generat cel mai probabil de o lumânare uitată aprinsă lângă materiale combustibile, incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere. Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a fost sesizat
despre producerea evenimentului puțin după 20.00, de un vecin. Bărbatul susținea că incendiul se manifesta, atât în interiorul casei unde locuia bătrâna, cât și la acoperișul imobilului. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea gărzii de intervenție, ardea casa femeii, existând pericolul ca flăcările să se extindă și la locuința
vecinului.
Întrucât existau informații că proprietara nu a reușit să iasă din clădire, pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului. Din nefericire, femeia, în vârstă de 86 de ani, a fost descoperită decedată în holul casei, la cca. un metru distanță de ușa de la intrare. Incendiul a fost lichidat în mai puțin de o oră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *