Fostul director al societăţii de apă şi canalizare, Maricel Georgescu, este obligat să restituie aproape un miliard de lei vechi după ce a fost descoperit de Curtea de Conturi că a încasat ilegal un salariu dublu faţă de şeful său, aproape trei ani de zile.
Georgescu avea un salariu de director de aproape 10 000 de lei.
Decizia Curţii de Conturi l-a înfuriat pe Maricel Georgescu, care are de gând să conteste hotărârea în instanţă.
“Nu trebuie să dau niciun ban înapoi. Prerogativul stabilit de salariul directorului de la operatorul de apă a fost a Adunării Generale a Acţionarilor. Deci, problema este veche de vreo 3 ani de zile, s-a discutat, totu-i în regulă. Nu ştiu de ce a reapărut acum pe tapet. Categoric că voi contesta această decizie”, a declarat fostul director al Nova Apaserv, Maricel Georgescu.
Potrivit raportului Curţii de Conturi, salariul încasat de Maricel Georgescu în perioada 2009-2010 depăşea salariul unui vicepreşedinte de Consiliu Judeţean, adică 5000 de lei, salariul brut.