Angajaţii Cinematografului Unirea din municipiul Botoşani au intrat, miercuri, în grevă japoneză. Aceştia şi-au pus banderole albe la braţe în semn de protest faţă de schimbările de la conducerea de la nivel central la România Film. Salariaţii refuză numirea în funcţii de conducere a lui Mihail Ţintea şi Maxim Meca pentru că au experienţa anilor trecuţi, când aceştia au mai fost pe funcţii, iar angajaţii de la cinema au avut numai de suferit.
“Nu rulau filmele la timp, veneau numai filme de mâna a doua, salariile le luam pe bucăţi, concedii fără plată. Salariile ne întârziau căte o săptămână, două şi chiar o lună”, a declarat Dan Vicol, proiecţionist la Cinema Unirea.
Greva japoneză a fost iniţiată de sindicatul România Film, care a pichetat sediul Ministerului Culturii.