Un avion militar a adus vineri-seara al doilea transport cu persoane care s-au aflat in autocarul implicat in accidentul de la inceputul lunii din Franta. Dupa cateva luni de absenta, sase romani au ajuns din nou in tara aseara. Cinci adulti si un adolescent de 15 ani au fost transportati de la aeroport la doua spitale din Iasi cu ambulantele SMURD. Avionul militar a adus si sicriul cu singura persoana decedata in accident, un copil care nu implinise inca un an. Sicriul a fost insotit de cei doi parinti, ambii victime ale accidentului, originari din Dorohoi. Ceilalti patru pasageri sunt din judetul Suceava.
„Eram in autocar cu cei doi copii ai mei. A fost ingrozitor. Acum sunt mai bine, dar toata sunt carpita. De o luna nu mi-am mai vazut familia. Copiii mei deja sunt in tara si ma asteapta, sunt traumatizati. Fata cea mare chiar a ramas cu un soc, cred ca trebuie sa merg cu ea la un psiholog. In Franta am fost tratati foarte bine, insa imi aduc aminte accidentul in fiecare seara si in fiecare zi. N-o sa pot uita niciodata„, a povestit una dintre pacientele care au fost aduse in Iasi.
Adultii au fost dusi la Spitalul „Sf. Spiridon”, iar singurul adolescent din transport a mers catre Spitalul de Copii „Sf. Maria”. Cativa dintre pacienti puteau fi externati inca de aseara, neavand leziuni care sa impuna internarea in spital.
„SMURD Iasi a preluat de la avion sase pacienti repatriati din Franta. Pacientii sunt constienti si in stare stabila, cu toate leziunile rezolvate deja in spitalele din Franta, a fost vorba de fracturi, politraumatisme, traumatisme toracice. O tanara va ramane internata in Clinica de Ortopedie. Ceilalti vor fi evaluati si se va decide apoi daca pot fi externati sau nu. Vom colabora cu colegii nostri de la Botosani in vederea externarii a doi pacienti, sot si sotie, implicati in accident. E posibil sa plece chiar din seara asta„, a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD.
Sursa: Ziarul de Iaşi