Tensiunea inaintea jocului de simbata de pe "Municipal" dintre FC Botosani si Petrolul Ploiesti si miza partidei au atins cote maxime. Nemultumit ca mai multi jucatori din lotul condus de Mihai Ciobanu au primit in cursul acestei saptamini telefoane in care li se cerea sa "o lase mai moale " la jocul cu "gazarii", Valeriu Iftime, presedintele Consiliului de Administratie (CA) al clubului, a amenintat Petrolul Ploiesti cu Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si cu forurile inalte ale fotbalului romanesc. "Mai multi jucatori m-au sunat si mi-au spus ca au primit telefoane de la persoane care s-au recomandat a fi din partea Ploiestiului. Le-am spus sa nu stearga numerele de telefoane pentru ca voi verifica ale cui sint. In cazul in care se va dovedi ca aceste numere apartin oficialilor clubului Petrolul, voi anunta DNA pentru ca acesta este un caz de coruptie, dar voi face si memorii la FRF", a declarat Valeriu Iftime.
Prezent ieri la Stadionul "Municipal", Cornel Sfaiter le-a cerut si el elevilor lui Mihai Ciobanu sa instiinteze conducerea clubului daca vor mai fi contactati de oficiali sau apropiati ai clubului ploiestean. "Le-am spus ca in cazul in care vor fi contactati si altii sa ne anunte. Le-am spus ca avem mare incredere in ei si ca nu la ei este problema pentru intilnirea de simbata, ci la adversari", a spus Sfaiter.
Acesta le-a mai spus jucatorilor ca, in ciuda faptului ca au cheltuit aproximativ 500.000 dolari pe transferuri in pauza competitionala, "cei de la Petrolul nu sint o forta, nu sint inca o echipa, iar noi putem profita de acest lucru". "Am mare incredere in jucatorii care vor intra in teren si in special in prestatia juniorului Dorel Satco care va fi sprijinit si sustinut de mii de spectatori. L-am imbarbatat si chiar mi-a placut cind mi-a spus ca nu-i este frica de aceasta intilnire. Botosaniul are din nou nevoie de un localnic intre buturi", a mai spus Sfaiter.
La jocul scoala de ieri, Dorel Satco a avut o evolutie de exceptie, fiind invins doar o singura data de mijlocasul Alin Bejan, in mare pofta de joc, dar doar de la punctul cu var. O forma deosebita au aratat-o atacantii Marius Matei si Vespazian Colban, doriti in iarna de cei de la Petrolul. Cornel Sfaiter a declarat ca are incredere in evolutiile lui Colban si Matei si a spus ca cei doi, sau unul dintre ei va puncta in poarta gazarilor.
Mihai Andries, in gips
Atacantul lui FC Botosani, Mihai Andries, va fi indisponibil cel putin o luna dupa accidentarea suferita in minutul 55 al intilnirii disputate de gruparea locala etapa precedenta la Buzau. Elevul lui Mihai Ciobanu a fost in cursul acestei saptamini la un control amanuntit la Bucuresti la medicul echipei nationale Pompiliu Popescu. Din nefericire, diagnosticul pus de medicul tricolorilor nu a fost pe placul atacantului botosanean. "Am smulgere de ligamente si voi fi indisponibil in urmatoarele patru saptamini. Primele doua saptamini voi fi nevoit sa port un aparat gipsat, dupa care trebuie sa urmez un program de recuperare strict de doua saptamini. Sper macar sa fiu bun de joc cu Cetatea Suceava, pe 21 aprilie. Este un joc pe care nu as vrea sa-l ratez", a declarat Mihai Andries.
Tensiuni si la Petrolul
Atmosfera in tabara gazarilor este una destul de incinsa inaintea jocului de simbata cu FC Botosani. Neintelegerile dintre conducerea clubului si Primaria din Ploiesti i-au facut pe oficialii Petrolului sa ia in calcul varianta cedarii echipei. Primaria a pus in vederea SC FC Petrolul ca este interzisa orice activitate sportiva, pina pe 30 aprilie, dupa care, folosirea bazei sportive se va putea face doar in baza unui contract de inchiriere, astfel ca sansele ca echipa lui Marin Barbu sa evolueze la Ploiesti, in primul esalon, sau in Liga a II-a fiind aproape nule. Deoarece Petrolul trebuie sa prezinte Compartimentului de Licentiere din cadrul Federatiei Romane de Fotbal, pina la sfirsitul lunii arena unde va juca in primul esalon, in cazul in care va promova. Presedintele gazarilor, Florin Bercea a admis ieri ca mutarea echipei din Ploiesti este foarte posibila, cea mai posibila varianta este Moreniul. A doua destinatie vizata de Petrolul, pentru a juca in primul esalon, este arena din "Cotroceni", Bercea admitind ca este posibila inclusiv cedarea echipei