Incompatibilitati descoperite de prefect: Primari si viceprimari cu afaceri

Sapte primari si 15 viceprimari vor trebui sa aleaga intre primarie si afacerile pe care le detin, dupa ce prefectul cristian Roman a descoperit ca acestia sunt implicati in firme. Prefectul Cristian Roman a solicitat Oficiului Registrului Comerţului de pe lingă Tribunalul Botoşani o verificare a tuturor primarilor şi viceprimarilor, pentru a vedea dacă aceştia desfăşoară activităţi comerciale incompatibile cu statutul lor. Primarii şi viceprimarii incompatibili vor trebui să aleagă intre funcţii şi afaceri. Potrivit procedurii, prefectul va inainta secrerilor primăriilor respective o adresă prin care le va cere să prezinte incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia deţinută, iar aceştia să opteze pentru administraţie sau afaceri. "Vrem să arătăm transparenţă şi faptul că trebuie respectată legea de către toată lumea", a declarat prefectul. In cazul celor care nu vor ieşi din starea de incompatibilitate, prefectul va dispune, prin ordin, incetarea mandatului. Prefectul a cerut şi verificarea tuturor directorilor de instituţii deconcentrate. Din evidenţele registrului Comerţului a reieşit că opt dintre ei au şi afaceri, iar acestora le-a fost pus in vedere să işi clarifice situaţia