Discuţii aprinse pe problema gestionării conflictului din Parcul Tineretului între autorităţi şi reprezentanţii rromilor

romi si autoritatiAutorităţile locale, reprezentanţi ai comunităţilor de rromi, precum şi reprezentanţi ai Jandarmeriei şi Poliţiei  s-au întâlnit, joi, la Primăria Botoşani, pentru a găsi soluţii şi a ajunge la un numitor comun în cazul conflictului apărut între rromii şi românii din Parcul Tineretului. Întrunirea a avut loc la solicitarea prefectului de Botoşani, Adrian Constantinescu, care a dispus constituirea unei comisii în acest sens şi dat şi un termen pentru găsirea unor soluţii. Prezent la întâlnire, subprefectul Sebastian Tocariu a ţinut să precizeze că din punctul de vedere al Prefecturii, problema din Parcul Tineretului nu este una etnică, ci este o problemă cetăţenească.

romi si autoritatiAvem înregistrată la Instituţia Prefectului o sesizare semnată de aproape 1000 locuitori din zonă, cu privire la situaţia creată de locuitorii celor două blocuri, locuinţe sociale din Parcul Tineretului„, a spus subprefectul.

Primarul Ovidiu Portariuc a avut o poziţie destul de tranşantă. Acesta i-a întrebat pe reprezentanţii de etnie rromă, dacă pot să îşi gestioneze singuri comunitatea, în caz contrar, a spus primarul, se vor lua ale măsuri.

Dumneavoastră ar trebui să aveţi control asupra lor. Dacă nu aveţi control asupra lor…vom lua noi măsuri. Părerea mea este că ar trebui să încercăm prin dialog, prin comunicare, să evităm orice fel de probleme care ar putea apărea mai devreme sau mai târziu în această zonă. Orice focar de acest gen, întreţinut, la un moment dat poate duce la nişte efecte necontrolate. Percepţia populaţiei majoritare în zonă este de insecuritate. Trebuie luate nişte măsuri care, pe termen scurt, să crească acest sentiment de securitate”, a spus Portariuc.

romi si autoritati Şeful Poliţiei locale, Ioan Onuţu, s-a plâns că de multe ori când poliţiştii locali intervin în aplanarea unor conflicte care au ca autori cetăţeni de etnie rromă, ei sunt înjuraţi şi nu sunt lăsaţi să îşi facă treaba.

Toţi au o atitudine ostilă aplicării şi respectării legislaţiei în România. Nu o dată am fost înjuraţi, admonestaţi, nu am fost lăsaţi să ne facem datoria”, a spus Onuţu.

Replica a venit de la un reprezentant al rromilor care a afirmat că poliţiştii locali refuză un dialog civilizat cu cetăţenii pe care îi reprezintă. Un alt lider al rromilor a solicitat încadrarea a doi sau trei reprezentanţi ai comunităţii în Poliţia locală, care să poarte discuţii cu cei din comunitate şi să-i convingă să respecte legea. Dacă unii dintre reprezentanţii rromi au propus sancţionarea celor care greşesc şi încalcă legea, au fost voci în sală care au cerut Poliţiei locale ca romii să nu fie amendaţi, pentru că nu au de unde să plătească amenzile. Reprezentanţii rromi au spus că scandalurile în zonă apar între tinerii rromi şi tinerii majoritari.

Aş vrea din tot sufletul să fie chemaţi şi audiaţii şi tinerii noştri, şi grupurile de tineri majoritari. Dacă sunt audiaţi împreună, atunci se poate încheia un fel de pace între ei. Prima dată să fie avertizaţi, să li se mai dea o şansă, iar a doua oară amendaţi şi arestaţi. Sunt copii care se mai droghează, se întâlnesc şi se bat. De acolo iese tot balamucul şi de acolo au apărut aceste 1000 de sesizări„, a spus un reprezentant al etnieo rrome.

Subprefectul a cerut consilierului prefectului pe problema rromilor o situaţia cu vizitele asistenţilor comunitari, respectiv a mediatorilor sanitari, în zona Parcului Tineretului. De asemenea, Sebastian Tocariu a cerut oamenilor legii să facă o analiză privind infracţionalitatea în zonă.

Eu propun să facem şi nişte vizite acolo, neanunţate, la care să participe şi reprezentanţi ai rromilor. Vom face o analiză a acestor date şi vom propune măsuri„, a adăugat Tocariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *