Clădirea Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani va fi consolidată şi reabilitată. Investiţia va fi realizată cu bani europeni, pentru refacerea clădirii şi a sălii de spectacole fiind alocate cinci milioane de euro. Pe lângă restaurarea clădirii, conducerea Primăriei Botoşani vrea ca şi Grădina de vară să fie refăcută.
„Deşi nu a fost prinsă în proiectul iniţial refacerea Grădinii de vară, dorim acordarea într-un parteneriat public privat spre exploatare a acestei grădini de vară, astfel încât atunci când teatrul va fi finalizat să avem şi o grădină de vară funcţională„, a spus primarul Ovidiu Portariuc.
Acesta a declarat că urmează vizita reprezentanţilor Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est şi că cel mai probabil că lucrările vor începe anulviitor.
foarte frumos!