Activitatea firmei Hi Speed Recovery (HSR), cea care se ocupă de ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, este verificată de municipalitate. Viceprimarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, susţine că cel mai probabil se va ajunge la rezilierea contractului cu HSR în urma acestor controale. Acesta a precizat că s-a încercat şi modalitatea de reziliere a contractului pe cale amiabilă, însă reprezentanţii firmei HSR nu au fost de acord. Ei au cerut despăgubiri, lucru refuzat de reprezentanţii Primăriei Botoşani.
„Ei au cerut despăgubiri, eu am cerut o reziliere fără despăgubiri. Există o comisie constituită prin dispoziţia primarului şi suntem în stadiul în care facem verificări. Se verifică conformitatea activităţii, dacă îşi duc la bună îndeplinire activitatea pe care au câştigat-o la licitaţie. Dacă activitatea nu este conformă, vom rezilia contractul. Şi eu cred că nu este conformă. De exemplu, nu au parcomatele inscripţionate cu adresa firmei, lucru care este cuprins în caietul de sarcini. Nu am găsit dispeceratul lor şi aştept să mi-l zică„, a spus Cosmin Andrei.