1 septembrie, Ziua Jandarmeriei Rurale

jandarmeriaÎn istoria unei instituţii cu o devenire de peste 16 decenii, sunt multe clipe memorabile şi momente de mândrie, iar Jandarmeria sărbătoreşte sâmbătă unul din acestea: Înfiinţarea Jandarmeriei Rurale, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Ziua de 1 septembrie este un moment cu profundă semnificaţie pentru jandarmi. Anul acesta se sărbătoresc 119 ani de la promulgarea Legii Jandarmeriei Rurale, prin decretul semnat la 1 septembrie 1893 de regele Carol I, act ce a  statuat înfiinţarea acestei instituţii.

Jandarmeria devine, pe lângă un corp militar, şi o instituţie naţională, pentru că, sub comanda generalului de brigadă Mihail Rasty, noul înfiinţat Inspectorat General al Gendarmeriei  coordona o structură pe tot teritoriul naţional – patru inspectorate de circumscripţie la Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Galaţi, câte o companie în fiecare judeţ, secţii de jandarmi la ,,plăşi”, precum şi posturi de jandarmi la sate.

Transpunerea în fapt a legii Jandarmeriei Rurale a presupus eforturi extinse timp de aproape un deceniu, dar s-a reuşit în bună măsură constituirea Jandarmeriei într-un corp militar de elită, şi cel mai important, ca instituţie naţională.

Până în anul 1949, când a fost desfiinţată, instituţia Jandarmeriei Rurale a cunoscut transformări şi evoluţii, dar în esenţă a răspuns necesităţilor societăţii de a avea o forţă de poliţie în mediul rural, unde trăia 80% din populaţia ţării, forţă care să apere ordinea publică, averea şi libertăţile cetăţenilor, să vegheze la respectarea şi aplicarea legilor.

La 1 septembrie 1893 odată cu apariţia  Legii Jandarmeriei Rurale, se reorganizează Jandarmeria, în judeţul Botoşani la acea vreme existând o companie de jandarmi.

Oraşul şi judeţul Botoşani a cunoscut o nouă dezvoltare în perioada de început de secol, în documentele oficiale, arătându-se că aici a funcţionat fără intermitenţă o companie de jandarmi care a participat la toate evenimentele istorice ale ţării sau zonei.

La început de secol în fiecare comună funcţiona câte un post de jandarmi, şeful de post fiind şi comandantul garnizoanei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *