Un proiect european, al cărui beneficiar este Inspectoratul Şcolar Judeţean, este blocat, din cauză că unul din partenerii proiectului s-a retras. Proiectul vizează perfecţionarea cadrelor didactice de limba şi literatura română, iar la câteva luni după derulare, Institutul de Ştiinţe al Educaţiei a renunţat la parteneriat. A urmat selecţia unui alt partener, care este Universitatea Danubius Galaţi, iar acum proiectul trebuie derulat într-un timp scurt pentru a nu se pierde finanţarea. În cadrul proiectului vor fi formate 5.400 de cadre didactice, din judeţele Botoşani şi Maramureş. Cursurile sunt gratuite şi acreditate, iar la sfârşitul formării cadrele didactice vor beneficia de un număr de 40 credite transferabile.
Bugetul total al proiectului este de 17.106.196,00 lei, din care contribuţia beneficiarului este de 3.591.851,00 lei.
„Interesul instituţiei este ca aceste proiecte să se finalizeze, pentru că Inspectoratul Şcolar Judeţean a dat bani„, a spus Mihaela Huncă, inspector general al IŞJ.
Proiectul urmăreşte îmbunătăţirea calităţii învăţământului prin corelarea pregătirii cadrelor didactice cu nevoile şi interesele elevilor, crearea de alternative moderne la formele clasice de formare continuă, dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar precum şi corelarea acestora cu cerinţele europene.
În perioada următoare vor avea loc activităţile de formare a formatorilor.
de ce?
Este inacceptabil ce faceti! Nu aveti niciun argument sa desfasurati un asemenea titlul….