Investiţie de miliarde putrezită la subsolul blocului

Contorii pe care Apa Grup Botoşani i-a montat la subsolul blocurilor in 1996 prin intermediul programului Berd s-au dovedit cea mai proastă investiţie făcută pină acum. Si asta pentru că in prezent ei zac nefolosiţi chiar dacă s-au cheltuit la vreme respectivă citeva miliarde de lei. Intre timp regulamentul de organizare şi funcţionare al fostei regii de apă a fost schimbat de Consiliul Judeţean care a decis contorizarea pe fiecare apartament in parte iar investiţia gindită iniţial nu a mai avut nici o eficienţă. "Am montat contori la subsolul blocului, am investit bani grei şi ei putrezesc in subsolurile blocurilor acum. Am investit bani grei acolo. Nu ies la iveală decit interese personale.Nimeni in doi ani nu a spus că ar fi nemulţumit dar să vedem cine au montat contorii, cine a beneficiat de programul Berd", a declarat liderul de sindicat de la Apa Grup Botoşani, Mihai Costea. Costea a mai declarat că programul Berd prin intermediul căruia s-au montat contorii a fost ciştigat in 1996 şi pentru montarea contorilor s-au cheltuit pe puţin 2 miliarde de lei. "Programul Berd s-a ciştigat in 1996 şi s-au adus specialişti care au muncit la montat acele cititoare de contoare la distanţă dar care in prezent sunt nefuncţionabile. Dacă găsiţi vreunul care funcţionează il maninc cu toate că e de metal", a mai declarat Mihai Costea, liderul de sindicat.