Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a anunţat, luni, că va intra în greva foamei în cazul în care autorităţile centrale nu vor aloca, anul viitor, fonduri pentru reabilitarea drumului naţional Botoşani-Tg.Frumos. Acesta susţine că din cauza drumurilor proaste, investitorii ajung cu greu sau chiar deloc la Botoşani. Ţurcanu a afirmat că a purtat recent o discuţie cu preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, pe această problemă.
„Am fost la Bucureşti şi am spus că dacă nu îmi prinde drumul Botoşani-Tg.Frumos la anul, în buget, mă duc şi fac greva foamei în faţa Ministerului Transportului şi în faţa partidului. O zi la minister, o zi la partid. Am vorbit cu Daniel Chiţoiu, cu ministrul Transporturilor şi voi spune şi premierului. Voi spune la toţi„, a spus preşedintele CJ.
El susţine că o discuţie pe marginea refacerii drumului Botoşani-Tg.Frumos a avut-o şi cu deputatul PSD Andrei Dolineaschi, pe care l-a rugat să facă la rându-i demersuri la Guvern în acest sens.
„Toţi investitorii cu care am avut şi voi avea discuţii cu ei mă întreabă când rezolv problema drumului. Drumul este varză şi câte accidente se întâmplă„, a adăugat Ţurcanu.
Potrivit preşedintelui CJ, peste 70% din drumurile din judeţ sunt stricate.
sa te ajute Dumnezeu!
Cred ca era mahmur dupa ziua lui … ii va trece repede atit mahmureala cit si dorinta de a „face ceva pentru botosaneni” …