Intervenţie dificilă, miercuri seară, pentru cadrele medicale de la Ambulanţă. Acestea au fost chemate să intervină la un caz în localitatea Ghilăneşti, comuna Cristeşti, însă nu au fost lăsate de soţul femeii bătute, care prezenta o rană gravă la cap.
Vasile Z. a lovit-o pe soția sa în zona capului, aceasta pierzându-și cunoștința. Vecina familiei a sesizat incidentul, motiv pentru care a solicitat intervenția ambulanței.
Cadrele medicale au fost nevoite să solicitat sprijinul unui echipaj de intervenţie rapidă a Poliţiei, însă bărbatul nici aşa nu s-a potolit. El a început să arunce cu pietre în oamenii legii şi i-a ameninţat cu un flex şi un topor.
Mascaţii au intrat cu forţa în imobil şi l-au imobilizat pe soţul agresiv. El a fost încătuşat şi dus la Spitalul de Psihiatrie, iar soţia acestuia a primit îngrijiri medicale.
„La sosirea echipajului de poliție, bărbatul a continuat să se manifeste violent, având asupra sa diferite obiecte cu care încerca să intimideze organele de poliție. El a avut o atitudine sfidătoare față de poliţişti, aducându-le injurii şi proliferând amenițări cu acte de violențe în cazul pătrunderii acestora în curtea locuinței sale. A fost folosit sprayul iritant-lacrimogen, dar fără efect. Poliţiştii prezenţi la faţa locului au solicitat intervenția lucrătorilor Serviciului de Interventie Rapida, care s-au deplasat la fața locului. Cu aprobarea soţiei, poliţiştii au pătruns în curtea locuinței, unde agresorul a fost imobilizat și ulterior internat la Spitalul de Psihiatrie Botoșani„, a declarat Anca Silion, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de poliţie Judeţean.
Soţiei agresorului i s-au acordat îngrijiri medicale, aceasta refuzând transportarea la Spitalul Județean Botosani. Aceasta a declarat că nu depune plângere penală împotriva soțului său pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.
În cauză se continuă cercetările de către lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliţie Rurală nr.2 Corni, sub aspectul comiterii infracțiunii de sfidare a organelor judiciare, cauza urmând a fi soluţionată procedural
.