Nouă profesori botoşăneni sunt cercetaţi disciplinar în urma erorilor grave de corectură din prima sesiune a examenului de bacalaureat. Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, a declarat că cei nouă profesori au dat o notă explicativă cu privire la cele întâmplate la bacalaureat, urmând ca cercetările să continue după întoarcerea acestora din concediu.
„În prima etapă am luat notă explicativă şi, împreună cu inspectorii de specialitate, se va stabili exact demersul viitor„, a precizat Mihaela Huncă.
Reamintim că în urma recorectării lucrărilor la Centrul regional din Iaşi, la un număr de 11 teze, nouă la anatomie şi două la limba şi literatura română diferenţa dintre prima notă, a doua la recorectare şi ulterior a treia a fost mai mare de un punct şi jumătate. O teză la anatomie a avut o diferenţă de notare de nu mai puţin de 3,90 puncte. Profesorii respectivi predau în învăţământul gimnazial, însă au fost acceptaţi în comisiile de corectură de la bacalaureat.
Reprezentanţii IŞJ spun că cele nouă cadre didactice nu vor mai face parte din comisiile de evaluare a examenului de bacalaureat.
„În etapa a doua a sesiunii de bacalaureat, sigur acele persoane nu fac parte din comisii şi vreau să vă mai asigur că nici profesorii de gimnaziu nu vor merge la corectat la examenul de bacalaureat„, a mai spus Mihaela Huncă.
Conducerea IŞJ urmează să stabilească şi o comisie de anchetă în acest caz. Cei nouă profesori vor primi şi sancţiuni la salariu.