Preşedintele Consiliului Judeţean a cerut conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului să găsească soluţii imediate pentru mutarea bolnavilor de TBC din centrele de asistenţă socială. Asta după ce mai mulţi angajaţi ai centrelor s-au plâns că s-au îmbolnăvit de TBC de la bolnavii care au fost transferaţi în aceste unităţi, după închiderea Sanatoriului Guranda, în loc să fie duşi în spitale de specialitate. Florin Ţurcanu a cerut reprezentanţilor DGASPC o notă explicativă în acest sens.
„Am cerut să îmi prezinte o notă fundamentată şi bazată pe tot ceea ce s-a întâmplat acolo şi le-am cerut în primul rând să găsească soluţii şi să ia bolnavii de tuberculoză din toate centrele şi să-i ducă undeva, separat, până vom redeschide Guranda„, a precizat Florin Ţurcanu.