Membrii şi susţinătorii PDL nu se vor prezenta la referendumul din 29 iulie. Preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, Cătălin Flutur, a declarat că motivele pentru care PDL a ales să nu se mai prezinte la referendum sunt multiple şi de aceea s-a decis boicotarea acestuia.
„Organizaţia judeţeană a PDL a avut întâlniri cu membri de partid şi simpatizanţi din organizaţiile locale, prin care am transmis decizia Colegiului Director Naţional, de a nu ne prezenta la referendumul de duminică şi de a boicota acest referendum„, a declarat Cătălin Flutur.
Acesta susţine că Victor Ponta şi USL pregătesc „o mare fraudă”. Flutur spune că, în ciuda faptului că Comisia europeană a cerut în mod expres să se abroge Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind referendumul, acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, mai spune Flutur, în tot acest timp au apărut hotărâri şi ordonanţe de urgenţă noi care schimbă regula jocului în timpul jocului.
Preşedintele PDL Botoşani mai spune că principala formă de fraudare o reprezintă votul multiplu.
„Ponta şi cu USL au eliminat din procesele verbale obligativitatea scrierii numărului de alegători care au votat pe liste suplimentare şi pe a alegătorilor care au folosit urna specială. Este un lucru care, din punctul nostru de vedere, există posibilitatea de a trece pe listele speciale, suplimentare şi pe listele alegătorilor care merg cu urna de votare, există posibilitatea să treci acolo oricâţi oameni ai vrea. Mai mult, întregul parc de autobuze, nu numai din Botoşani, ci şi din România, a fost închiriat pentru duminică. Nu ştim de ce, dar noi suntem siguri că se doreşte a se face turism electoral. Este atât de simplu, în condiţiile în care listele suplimentare nu se adună la numărul de voturi, să votezi în două-trei locuri„, a adăugat Flutur.