Societatea de termoficare a municipiului Botoșani anunță toți consumatorii că luni, 16 iulie, în intervalul orar 0.00-22.00, va fi sistată furnizarea apei calde, din motive tehnice programate. Mai exact, vor fi efectuate unele lucrări de racord aferente investițiilor în desfășurare la rețeaua primară de transport a agentului termic.
Modern Calor derulează un proiect de modernizare a sursei de producție și a rețelelor de transport a energiei termice, finanțat din fonduri europene, pe Programul Operațional Sectorial-Mediu, în valoare de peste 45 de milioane de euro. Implementarea acestuia va crește nivelul calitativ al serviciilor oferite de societate și va putea asigura un preț de producție competitiv, totul în avantajul clienților. Consumatorii sunt rugați să-și planfice activitățile, astfel încât disconfortul creat de această întrerupere să fie minim.
Informații suplimentare pot fi obținute de la dispeceratul tehnic al unității, la telefon 0231 53 53 40.