Centrele de plasament din judeţ vor avea personalitate juridică, iar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va avea un rol mai mic asupra acestor instituţii. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a declarat că reorganizarea centrelor de plasament va fi supusă spre aprobare în cel mai scurt timp, în Consiliul Judeţean.
„Ele au fost şi înainte cu autoritate juridică, însă directorul le-a modificat. Vreau ca şefii de centru să îmi prezinte un plan. Să se organizeze singuri, ca acasă, să producă tot ceea ce au nevoie acolo, inclusiv pâinea să o facă acolo. Cei de la Protecţia Copilului îi vor superviza tehnic. Ce să facă Protecţia Copilului…să facă achiziţii şi să ia bani în buzunar. La Adăşeni se cumpără pătrunjel şi cartofi de la bursă. Nu pot să facă un solar, să crească pui şi să-i taie„, a spus Florin Ţurcanu.