Autorităţile judeţene au marcat, marţi, Ziua drapelului, sărbătorită în fiecare an la 26 iunie. Cu acest prilej, în Piaţa Tricolorului a fost organizată o ceremonie de arborare a drapelului naţional şi o paradă militară. La eveniment au luat parte prefectul Adrian Constantinescu, preşedintele CJ, Florin Ţurcanu, primarul Ovidiu Portariuc, dar şi vicepreşedinţii CJ, Gheorghe Sorescu şi Doina Federovici, viceprimarul Cosmin Andrei şi numeroşi directori de instituţii publice.
De asemenea, în Piaţa Tricolorului s-au aflat foarte mulţi oameni simpli veniţi să vadă în special parada militară, pe care, de altfel, au şi aplaudat-o.