Liberalii botoşăneni il reclamă pe prefect la premierul Tariceanu

Acuzaţiile liberalilor privind implicarea prefectului de Botoşani, Cristian Roman, in politică vor ajunge la premierul Călin Popescu Tăriceanu care este şi preşedintele PNL. Gheorghe Ciubotaru, liderul interimar al PNL Botoşani, a declarat că membrii partidului prezenţi simbătă in Biroul Permanent Judeţean au decis să intocmească un document scris privind semnalul acestora că prefectul incurajează prin directorii instituţiilor descentralizate şi de şcoli infiinţarea Partidului Liberal Democrat. "Am trimis un demers scris către premier şi conducerea PNL in cazul prefectului Cristian Roman prin care am demonstrat realitatea din Botoşani şi anume că prefectul continuă demersul poltic asupra unor funcţionari care depind de prefect să se inscrie in PLD. Constatind acest lucru vom cere premierului şi conducerii PNL să ia o măsură in acest sens", a declarat Gheorghe Ciubotaru, liderul interimar PNL Botoşani. Demersul scris al conducerii PNL Botoşani către centru are la bază şi o adeziune de inscriere in PLD pentru directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Botoşani Vladimir Rizac acuzat recent de primul reprezentant al judeţului Botoşani că face afaceri publice. Liberalii susţin că Rizac a fost supus presiunilor politice pentru a se inscrie in formaţiunea condusă de Stolojan. "Vladimir Rizac a refuzat inscrierea in PLD punindu-i-se in faţă adeziunea de către prefect", a mai spus Ciubotaru. Este bine de menţionat că directorul DSV nu a făcut nici o referire la vreo adeziune de inscriere in PLD la răspunsul solicitat de mass-media in cazul acuzaţiilor ce i s-au adus.