Mihai Ţâbuleac: Îi recomand actualului preşedinte să lase ca de covoare şi hârtia igienică să se ocupe altcineva şi să să aplece serios pe problemele judeţului

 Mihai Tabuleac
Mihai Tabuleac

Fostul preşedinte al Consilului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, îi sugerează actualului preşedinte să se preocupe mai mult de problemele reale ale judeţului şi nu de faptul că instituţia pe care o conduce acum nu are hârtie igienică sau că are covoare murdare. În ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă operatorul de apă şi Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri,  Mihai Ţâbuleac susţine s-a ajuns în această situaţie din cauza lui Ţurcanu, care s-a opus votării proiectului de hotărâre privind repartizarea banilor. Declaraţia a fost făcută de Mihai Ţâbuleac după ce actualul preşedinte a acuzat că a preluat Consiliul Judeţean într-o situaţie deplorabilă.

Am avut de-a face cu un potop de acuzaţii, toate nejustificate. Se ştie că anul acesta nu am reuşit să repartizăm sumele alocate prin Legea bugetului de stat tocmai datorită actualului preşedinte şi a susţinătorilor săi. Dânşii au blocat cu bună ştiinţă aceste fonduri, pentru a avea argumente în campania electorală. Deşi campania electorală a trecut şi populaţia le-a acordat voturile, continuă să aducă tot felul de acuzaţii, dar ceea ce trebuie să facă, să deblocheze acei bani cu care să se repare drumurile judeţene şi să se adauge la capitalul social al operatorului de apă, pentru că este nevoie de aşa ceva, nu fac„, a spus Mihai Ţâbuleac.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean vine şi cu o recomandare la adresa actualului preşedinte.

Îi recomand actualului preşedinte să lase ca de covoare şi hârtia igienică să se ocupe altcineva şi să să aplece serios pe problemele din administraţia judeţeană, pentru că sunt probleme serioase de rezolvat. Eu când am candidat am ştiut că nu-i uşor. Dacă altcineva şi-a imaginat că e uşor, atunci trebuie să-şi reconsidere poziţia şi să se apuce serios de treabă„, a completat Ţâbuleac.

În replică, Ţurcanu a declarat că s-a luat de covoare şi de lipsa hârtiei igienice în instituţie pentru că este un bun gospodar.

Nu poate ca un cetăţean să intre în toaletă şi să nu aibă apă şi săpun. Nu se poate ca o unitate să aibă covoarele nespălate de zece ani de zile. Nu se poate ca o unitate să miroase a fum şi a mucegai„, a precizat Ţurcanu.

One thought on “Mihai Ţâbuleac: Îi recomand actualului preşedinte să lase ca de covoare şi hârtia igienică să se ocupe altcineva şi să să aplece serios pe problemele judeţului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *