Sicriul cu corpul neînsufleţit al fostului subprefect de Botoşani, Paul Secrieru, a fost depus, sâmbătă după-amiază, la vila acestuia de pe strada Puşkin din municipiul Botoşani. Pe balustrada verandei a fost postată fotografia acestuia, iar în faţa casei se afla crucea din lemn şi coroanele aduse ca omagiu de rude şi prieteni.
Paul Secrieru, care a murit, vineri după-amiază, într-un accident de circulaţie la Huţani, va fi înmormântat, luni, la Cimitirul Pacea.
Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi dus, la ora 12.00, cu maşina, la Biserica Sfinţii Pentru şi Pavel din zona Gării, iar ulterior va pleca în cortegiu funerar către cimitir. Slujba de înmormântare va fi oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul Lucian Leonte.
Paul Secrieru va trece, pentru ultima dată, prin faţa Prefecturii, unde a fost subprefect în perioada octombrie 2009- iunie 2010.
Paul Secrieru s-a mutat în noua sa casă la Crăciun, însă nu a apucat să se bucure de ea. El era căsătorit şi avea o fetiţă de trei ani, pe care i-a împlinit pe 10 iunie. Peste exact o lună de la data morţii, pe 15 iulie, fostul subprefect ar fi împlinit 33 de ani.
Vă reamintim că Paul Secrieru a murit, vineri, după ce a intrat cu maşina într-un copac de la ieşirea din localitatea Huţani. El se îndrepta spre casă la volanul autoturismului său Kia Sorento, însă, pe fondul vitezei şi a ploii, maşina a derapat, intrând în copac.
Paul Secrieru a murit pe loc, rămânând încarcerat.
Fostul subprefect Paul Secrieru, mort într-un accident la Huţani
o rectificare domnule reporter ,nu a murit pe loc ci dupa aproximativ 25-30 de minute,cu cateva minute inainte de a veni ambulanta.
O veste trista m-a facut sa ridic ochii spre cer si intr-o pioasa rugaciune sa aprind o lumanare. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe iubitul tau sot PAUL! Cu amintiri dragi, impletite cu lacrimi si dor, cu un gand de mangaiere si alinare sunt alaturi de tine FLORINA si te imbratisez cu compasiune! Nana.
CONDOLEANTE si REGRETE iti transmite Iannis!