USL cere anularea alegerilor dintr-o comună din Botoşani

votareScandal într-o comună din Botoşani după alegerile de munică. USL a solicitat Biroului Electoral Central anularea alegerilor din comuna Răuseni după ce au fost descoperite mai multe nereguli. Cererea vine pe fondul descoperirii unor buletine de vot în plus în secţiile de votare din comună sau ca urmare a descoperirii unor buletine de vot care nu corespund.

Scandalul de la Răuseni a fost declanşat deoarece între câştigătorul alegerilor Florin Olaru (Mişcarea pentru Botoşani) şi învinsul său,  Maria Jijie (USL), a fost o diferenţă de doar cinci voturi.

Oficialii USL susţin că la secţia de votare din satul Doina au fost distribuite 500 de buletine de vot, iar la sfârşitul procesului de votare din urne au fost scoase 504 buletine pentru alegerea primarului, în timp ce în satul Rediu au fost distribuite tot 500 de buletine şi au fost scoase 502.

În schimb, numărul buletinelor pentru alegerea Consiliului Local a fost mult mai mic, de 477 în loc de 500. Cu toate acestea, preşedintele secţiei a trecut în procesul verbal că există 504 buletine şi la Consiliul local.

De asemenea, la Secţia de votare din Răuseni au fost distribuite alegătorilor buletine de vot care nu aveau aplicată pe spate ştampila de control. a secţiei de votare.

One thought on “USL cere anularea alegerilor dintr-o comună din Botoşani

  1. usl -ul trebuie sa stea cuminte, caci ii vin primarii pdl de buna voie si nesiliti de nimeni ( facem referire la primarii cu dosare cu iz penal) . deja primul transferabil este Ciubotariu de la Sulita care a semnat cu pnl-ul. (stie el pentru ce). deci infiintati partide ca sa aiba trecere prin toate.in miscarea populara sau ecologisti a stat doar 56 de ore. oare in pnl cite ore va sta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *