Candidaţii care vor susţine testele naţionale şi bacalaureatul işi vor putea vedea lucrările la cerere, potrivit metodologiilor din invăţămintul preuniversitar.
In cazul in care sunt contestate lucrări care au obţinut note iniţiale cuprinse intre 4,50 şi 4,99 sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă va fi cea obţinută in urma recorectării.
După finalizarea corectării lucrărilor pentru fiecare disciplină in parte, acestea vor fi desigilate imediat pentru trecerea notelor in catalog, pentru a fi eliminată orice suspiciune.
O modificare majoră survenită in noua metodologie prevede că subiectele pentru toate probele scrise vor fi publicate pe site-ul Ministerului Educaţaiei şi Cercetării (MEdC), pină la data de 15 ianuarie 2007.
Alte modificări de referă la revizuirea programelor şcolare pentru cele două examene şi a bibliografiei necesare.Olimpicii vor avea fi avantajaţi, deoarece li se va acorda nota maximă pentru cei care au obţinut premii la olimpiadele internaţionale la disciplinele la care susţin probe.
In anul 2007 vor fi introduse tezele cu subiect unic, insă acestea nu vor influenţa modul de admitere in liceu in anul 2007. Notele obţinute la tezele cu subiect unic vor avea o pondere de 25 la sută din media semestrială, iar durata tezei va fi de 50 de minute. Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC) notele de la tezele unice nu vor conta la admiterea in liceu. Accesul in clasa a IX-a in anii 2007 şi 2008 in cazul elevilor claselor a VII-a şi a VIII-a din anul şcolar 2006-2007 se va face tot pe baza testelor naţionale.