Structura Spitalului Judeţean va fi modificată după finalizarea lucrărilor de investiţii în unitate. Conducerea unităţii spitaliceşti doreşte să mărească numărul de paturi pe secţiile aglomerate şi să facă reduceri pe acele secţii unde adresabilitatea nu este atât de mare.
Medicul Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean, a declarat că, pentru ca structura spitalului să fie modificată nu trebuie decât aprobarea de la Consiliul Judeţean şi aviz de la Ministerul Sănătăţii.
„Din cauza construcţiei care este în derulare nu pot să iau o hotărâre. Acum bolnavii sunt înghesuiţi în saloare, după indicatori aş putea începe această modificare, însă nu pot„, a precizat Mimor.
Noile saloane vor avea câte patru paturi, faţă de şase-şapte câte erau până acum. În plus, fiecare salon va avea baie proprie. Primul corp al clădirii modernizat va fi dat în folosinţă în luna iunie.