Unele secţii ale Spitalului Judeţean vor deveni şi mai aglomerate după ce vor fi date în folosinţă noile saloane. Şi asta pentru că saloanele modernizate au mai puţine paturi decât înainte. Astfel, un salon va avea doar patru paturi şi nu şapte câte avea până acum. Medicii de la unele secţii au cerut deja conducerii unităţii spitaliceşti suplimentarea numărului de paturi.
La secţia de ORL a spitalului, de exemplu, sunt 30 de paturi, iar internări pe lună sunt peste 120.
„Salonul avea şapte paturi, iar acum acela salon s-a făcut de patru paturi, conform noilor norme. Este foarte frumos, foarte elegant. 200 de bolnavi să vină, dar unde să-i pun: în baie„, a spus un cadru medical.
Tronsonul modernizat va fi dat în folosinţă la sfârşitul lunii iunie.