Prefectul de Botoşani, Adrian Constantinescu, a desfiinţat comisia privind combaterea evaziunii fiscale, care a funcţionat, până acum, sub coordonarea prefectului. El a declarat, marţi, că o astfel de comisie nu îşi are rostul şi că fiecare instituţie care era implicată trebuie să îşi facă separat treaba.
„Acea comisie făcea doar o sinteză a actelor de control pe care le făceau celelalte instituţii. Acea întâlnire era informală. Aceleaşi informaţii le pot obţine şi prin alte mijloace decât prin acea comisie”, a afirmat Constantinescu, care admite că se va interesa de nivelul acţiunilor împotriva evaziunii fiscale în cadrul unor şedinţe care vor avea loc periodic la Poliţie.
Noul prefect a fost, până sâmbătă, şef al Serviciului de inspecţie fiscală din Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani.