Liderii judeţeni ai PSD şi PNL revendică dreptul de numire în cele peste 120 de funcţii de prefecţi şi cele 60 de secretari de stat. Victor Ponta vrea să ţină numirile în propriile sale mâini.
Conform unor surse din USL, s-a convenit ca, în cadul alianţei, principiul de împărţire al prefecţilor să fie următorul: partidul care are candidatul la preşedinţia consiliului judeţean să cedeze locul de prefect celuilalt partid. Astfel, se crede că cei doi demnitari locali se vor putea controla reciproc şi va fi prevenită apariţia eventualelor abuzuri. De exemplu, preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, va trebui să-şi calce peste inimă şi să tolereze propulsarea de către mai vechiul său adversar, liberalul Nini Săpunaru a unui om în fruntea prefecturii.
Uraaaa! Poftiti la ciolan. 😉