Social-democraţii botoşăneni acuză că unii dintre preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale de circumscripţie au dat dovadă de exces de zel la înregistrarea dosarelor candidaţilor la alegerile locale. Doina Fedorovici, şefa organizaţiei judeţene de femei a PSD, a declarat că aceştia s-au legat de cele mai banale chestiuni şi care nu erau de competenţa lor. Ea a venit şi cu exemple.
„De ce s-a barat un spaţiu liber cu o linie oblică şi nu orizontală. De ce s-a introdus în preambulul unui tabel, în titlu, un î din i sau â din a, gen Dobârceni. Inexactitatea nu era în interiorul listei, era în titlu. A mai fost şi greşeală de tastatură la calculator, pentru că este posibil să mai strecori o virgulă sau o literă în plus. Nu mi se pare corect să fi fost ridicate de domnii preşedinţi sau locţiitori„, a spus Doina Fedorovici.
Aceasta susţine că treaba celor care reprezintă birourile electorale de circumscripţii era să examineze respectarea condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida şi respectiv respectarea condiţiilor de fond şi de formă a listei de candidaţi.