Prefectul Cristian Roman consideră că este normal ca un Guvern să îşi aleagă oamenii în care au încredere, iar atunci când a fost numit prefect de Botoşani, pentru al doilea mandat, şi-a asumat această funcţie, inclusiv aspectul prevăzut în lege care se numeşte mobilitate. Roman susţine că oricum luase o decizie în acest sens, numai că era o problemă de timp. El a refuzat însă să spună care este acea decizie.
„Este un principiu de drept si nimeni nu este mai presus de lege. Sunt mereu pregătit şi pentru acest lucru, cu atât mai mult cu cât face parte din legea care guvernează activitatea înalţilor funcţionari publici„, a spus prefectul.
Cristian Roman susţine însă că nu va accepta ca unii cu neştiinţă de carte în administraţie să găsească motivaţii puerile şi să vină cu diverse acuze la adresa sa. El a mai declarat că atâta timp cât va purta haina de prefect nu va intra în polemici cu oameni care nu au discernământ sau cu oameni care se ascund în spatele declaraţiilor politice, respectiv parlamentari. În schimb, atunci când va dezbrăca această haină va putea să vorbească liber şi cu documente despre activitatea anumitor persoane.
„Aici vreau să demontez două lucruri, ca să fie foarte clar. Preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie au fost traşi la sorţi de preşedintele Tribunalului Botoşani. De asemenea, acţiunea în instanţă pe care eu am intentat-o în baza legii şi a Constituţiei României împotriva hotărârii Consiliului Judeţean a fost o acţiune acceptată de instanţă şi dacă eu trebuie să plec din această cauză, s-ar putea să trebuiască să plece şi judecătorii cu mine. Întotdeauna am respectat rigorile impuse calităţii de înalt funcţionar public, de prefect al unui judeţ. Cred că sunt unii care ar trebui să se roage la bunul Dumnezeu să rămână în această funcţie sau într-una similară, pentru că dacă plec şi nu mai îmbrac haina de prefect, pe care am purtat-o cu onoare şi demnitate, s-ar putea să vorbesc. Şi întotdeauna voi vorbi cu documente în spate. Poate veţi vedea un alt Cristian Roman, fost prefect al judeţului Botoşani, care va putea vorbi liber şi deschis şi cu documente„, a spus Roman.
Acesta a precizat că aşteaptă decizia Guvernului în cazul său şi că nu îşi va da demisia din funcţie.