Activitatea mai multor firme din judeţul Botoşani a fost suspendată în urma unui control efectuat de comisarii Gărzii Financiare Botoşani. Potrivit lui Corneliu Mihai, comisar şef la Garda Financiară Botoşani, societăţile în cauză nu aveau case de marcat fiscale. Cei 16 agenţi economici găsiţi în neregulă au fost şi amendaţi.
„Agenţii economici ar trebui să ştie de existenţa caselor de marcat fiscale. Când mergem în piaţă unii spun că oamenii stau la rând, nu sunt condiţii, plouă, nu au unde să ţină casa de marcat…Cei cărora le-am suspendat activitatea practică comerţ cu amănuntul, dar şi aici este obligaţia de a avea casă de marcat şi de a elibera bon fiscal„, a spus şeful Gărzii Financiare Botoşani.
Suspendarea activităţii este pe o perioadă de 3 luni.