Mobilierul stradal din municipiu va fi făcut de o firmă din Breaza

Florin Ghiorghita
viceprimarul Florin Ghiorghita

Băncile care urmează să fie puse în parcurile mari din municipiul Botoşani vor fi realizate de o firmă din Breaza- Prahova. Aceasta a câştigat licitaţia organizată de Primăria Botoşani în vederea achiziţionării de mobilier stradal. Deşi la licitaţie s-a prezentat şi firma Electroalfa Botoşani, aceasta nu a fost desemnată câştigătoare, chiar dacă produsele erau mai bune calitativ.

Sper ca şi calitatea care o vor aduce la produse firma câştigătoare să nu fie ca cea de la mostre, pentru că garantat le vom respinge loturile dacă nu vor aduce calitate. În schimb, ca raport de procedură la licitaţie nu am avut cum să-i descalificăm, cu toate că mostrele aduse erau foarte proaste calitativ.  Dacă nu va veni cu produse de bună calitate vom face retur la produse„, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Contractul este pe trei ani şi are o valoare totală de un milion lei, din care peste 600.000 lei reprezintă suma alocată pentru mobilierul stradal la care se adaugă încă peste 200.000 lei pentru achiziţia de coşuri.

Asta înseamnă peste 200 de bănci în fiecare an şi peste 200 de coşuri de gunoi achiziţionate în fiecare an, funcţie de necesarul pe care îl avem„, a mai spus Ghiorghiţă.

2 thoughts on “Mobilierul stradal din municipiu va fi făcut de o firmă din Breaza

  1. ELECTROALFA face si banci de acum? Nu mai avem firme care sa geluieasca trei scanduri? trebuie sa vina o firma de peste mari si tari? Parca aveam candva o ditamai fabrica de mobila, nu? Aha : ati privatizat-o pentru „eficientizare”, am uitat!!! Chestia e ca am ajuns de rasul lumii, cautati bancile casate de pe timpul comunismului si montati-le inapoi ca oricum sunt de o mie de ori mai rezistente si confortabile decat caricaturile astea care s-au montat pana acum.

  2. Sa nu patim ca si cu firma ” DE SPECIALISTI STRAINI” (ca oricum nu vorbeau romaneste) care a „RE-REFACUT” trotuarele de pe b-dul Mihai Eminescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *