Evaluarea dosarelor gradaţiilor de merit a fost finalizată, la această dată neexistând diferenţe mari între punctajul acordat de Inspectoratul Şcolar şi cel al comisiilor numite de sindicatele din învăţământul local. Urmează ca în perioada 8-11 mai, lista cu notele date cadrelor didactice în urma evaluării să fie supusă aprobării în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean.
„Se va reface punctajul acolo unde va fi cazul, dar, în majoritate cazurilor, punctajele acordate de noi au coincis cu cele ale sindicatelor”, a declarat Daniel Botezatu, inspector general adjunct al IŞJ.
Lista va fi afişată la IŞJ pe 14 mai, iar contestaţiile vor fi depuse în perioada 16-18 mai. Contestaţiile vor fi soluţionate de comisie în perioada 21-24 mai, iar pe 26 mai se validează rezultatele finale.