O tânără de 25 de ani a ajuns la spital după ce a căzut de pe mopedul pe care îl conducea. Fata se deplasa cu mopedul, marţi seară, în jurul orei 23,00, pe Calea Naţională, când un câine i-a sărit în faţă. Nu a putut evita impactul cu acesta, s-a dezechilibrat şi a căzut de pe modep. La faţa locului a ajuns o echipă de la ambulanţă.
„Fata mergea pe moped şi s-a ferit de un câine. În urma accidentului rutier, tânăra prezenta politraumatism, respectiv traumatism cranio-facial, traumatism la nivelul genunchiului stâng. Stabilă hemodinamic, pacienta a fost transportată la spital„, a declarat medicul Cristian Simionescu de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Fata s-ar fi accidentat şi mai tare dacă nu ar fi purtat cască de protecţie şi cotiere.