Conducerea societăţii Eltrans a decis să reducă cheltuielile cu personalul. Astfel, în zilele de sâmbătă şi duminică, dar şi de sărbătorile în care tramvaiele nu sunt suprasolicitate( gen sărbători de Paşte, Crăciuc, 1 mai) taxarea este făcută de vatman.
Victor Ivănescu, directorul Eltrans, susţine că nu se impune ca taxatorii să fie plătiţi în aceste zile, când numărul călătorilor care merg cu tramvaiul este destul de mic. Măsura a fost luată în urmă cu aproape două luni.
„În zilele de sâmbătă şi duminică, dar şi de sărbători când circulaţia este mai redusă, urcarea se face numai prin uşa din faţă, iar taxarea o face vatmanul. La trei-patru călători este absurd să mai meargă încă un angajat ca să taxeze. Aşa că taxează vatmanul. Se urcă pe uşa din faţă şi se coboară pe uşile din spate. Taxatorii sunt liberi. Este o economie, pentru că nu plătesc un taxator ca să vândă 30 de bilete într-un schimb„, a spus Ivănescu.
Acesta susţine că în toate oraşele civilizate se practică acest sistem.