Un agent din cadrul Politiei Stefanesti, dat afara in octombrie 2010 dupa ce, beat fiind, a provocat un accident rutier, a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani pentru conducere in stare de ebrietate.
Punerea sub acuzare a lui Valentin Martiniuc a avut loc la mai bine de un an si jumatate de la eveniment pentru ca, initial, agentul, care a reusit sa obtina intre timp si reangajarea, a fost scos de sub urmarire penala in urma recalcularii alcoolemiei. Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani au infirmat insa acea solutie si, dupa ce reprezentantii Institutului National de Medicina Legala „Mina Minovici” au considerat ca recalcularea nu poate fi retinuta ca proba, l-au trimis in judecata pe agent.
Accidentul de la care a pornit totul a avut loc in august 2010, cand politistul, pe atunci angajat al Politiei Saveni, s-a izbit cu masina personala intr-un un cap de pod, iar in urma accidentului pasagerul de pe locul din dreapta a suferit mai multe leziuni. Intrucat nu a reusit sa sufle in etilotest, politistul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe de sange, analizele de laborator stabilind ca agentul avea o alcoolemie de 1,50 grame pe litru. Cum cel ranit nu a mai depus plangere, politistul a fost trimis in judecata doar pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu imbibatie alcoolica peste limita maxima admisa. Dosarul a ajuns pe rolul Judecatoriei Saveni, primul termen al procesului urmand sa aiba loc pe 28 mai.
Sursa: Monitorul de Botoşani