Protest împotriva lui Florin Ţurcanu la sediul PNL. Vezi conţinutul acţiunii antiliberale”

Gheorghe Iavorenciuc la sediul PNL BotosaniPreşedintele organizaţiei municipale a PNL, Gheorghe Iavorenciuc, a susţinut, vineri, o conferinţă de presă, în faţa sediului PNL. El şi-a manifestat dezacordul faţă de modul în care este condus PNL, dar şi de maniera în care liderii partidului au negociat cu PSD, în cadrul USL.

El a transmis un document intitulat „acţiune antiliberală” în care acuză că Florin Ţurcanu este un „conducător fără scrupule”, care se bazează pe dictonul „divide et impera”, dar şi că „confiscă atributele partidului în interes propriu”.

Nu poţi confisca istoria partidului doar pentru faptul că doreşti să ajungi preşedintele unui Consiliu Judeţean sau chiar al românilor”, a spus Iavorenciuc.

Acesta consideră că negociatorii partidului au „trădat” PNL, cedând locuri pe listele USL în favoarea PSD.

Negocierile au fost foarte proaste şi pot să spun- ca domnul Orban- că liberalii au pierdut un tren extraordinar şi ţara a pierdut acest moment de a creşte, de a le reda speranţa românilor”, a precizat Iavorenciuc, care crede că PNL trebuia să meargă singur în alegeri.

El este nemulţumit că nu a fost consultat la întocmirea listelor.

Din punctul meu de vedere, al preşedintleui, care trebuie să apere organizaţia. Aceasta este sarcina unui preşedinte. Am încercat să apăr cu cât am putut. Zile şi nopţi. Colegii ştiu. Am avut zile şi nopţi petrecute, nu numai şedinţe, dar ne-am înîntâlnit de foarte multe ori. Am lucrat într-un colectiv extraordinar, ca spre sfârşit să se arunce piper şi, pe interese care nu sunt ale noastre, să fie anulată imaginea de liberal”, a spus Iavorenciuc.

Iavorenciuc s-a autointitulat liberal adevărat şi cere liberalilor din PNL să i se alăture.

Catalina Lupascu la sediul PNL
Catalina Lupascu la sediul PNL

În schimb, vicepreşedintele PNL, Cătălina Lupaşcu, consideră că gestul lui Iavorenciuc este nesusţinut de organizaţia municipală a PNL.

Cred că domnul Iavorenciuc s-a exprimat în numele unor liberali necunoscuţi, în faţa sediului PNL. Dacă s-ar fi exprimat în numele noastru, al liberalilor, cred că ar fi fost firesc şi onest din partea domniei sale să cheme alături de el echipa de la organizaţia municipală. Se pare că e singur şi jocul lui e singur”, a spus Lupaşcu.

Iată conţinutul acţiunii antiliberale semnată de Iavorenciuc:

ACTIUNE ANTILIBERALA

Membrilor PNL

Biroului Politic Teritorial PNL Botosani

Presedintelui Filialei Teritoriale PNL Botosani

Presedintelui PNL –Domnului Crin Antonescu

Ca un ultim dispret al Presedintelui Filialei Teritoriale PNL Botosani, respectiv Florin Turcanu, acesta a acceptat o lista comuna cu PSD in care PNL este redus la tacere si munca Organizatiei Municipale este readusa la “2004”.

Din lista de consilieri municipali propusi de catre USL in primele 10 locuri eligibile, se regasesc doar trei liberali.

Aceasta,in timp ce la alegerile prezidentiale Organizatia Municipala a obtinut un scor electoral de aproape 25 % /municipiu si 32% pe judet.

O organizatie puternica e o organizatie periculoasa pentru Florin Turcanu.

Divide et impera “ e deviza unui conducator fara scrupule .

Confisca atributele partidului in interesul propriu.

“Liberalii lui Bratianu ,Nu sunt turma lui Turcanu!” spunea un vechi liberal botosanean.

Nu poti confisca istoria partidului doar din faptul ca doresti sa ajungi presedintele unui Consiliu Judetean sau chiar al romanilor.

Singurul obiect al politicii liberale postrevolutionare este schimbarea gandirii si metehnelor comuniste cu cele liberale .

Trebuia sa mergem singuri la alegeri !

Romanii au nevoie de liberali.

Reprezentanti ai PNL (Sorescu si Iliuta) in emisiunea de la TLM din 26 aprilie
2012,vorbeau despre “oile ratacite “ale partidului enumerand pe Ostafi, Eram. Oare e
un efect al vecinatatii cu ocupatiile lui Turcanu?

Politicile liberale nu sunt politici cu “efect de turma”. ci conform Imnului
PNL…”Libertatea mea e libertatea ta/ Liber sunt,nesupus/ Sunt un om spre polul
plus…”

Presedintele unei organizatii este garantul respectarii Statutului PNL,iar cand
lipseste presedintele, garantul democratiei este tocmai Statutul PNL.

Vorba lui: Ce statut? Eu sunt Statutul!

Cate se mai pot scrie intro fituica a unui liberal idealist disperat de conditia PNL
actual si cine din PNL o va lua in seama?

GHEORGHE IAVORENCIUC

Presedintele Organizatiei Municipale Botosani

4 thoughts on “Protest împotriva lui Florin Ţurcanu la sediul PNL. Vezi conţinutul acţiunii antiliberale”

  1. Gheorghe Iavorenciuc sustine ca USL este „o mare teapa” ! Turcanu trebuie sa primeasca un VOT DE BLANA !!! …. ma scuzati, DE LANA mai bine !!

  2. Iavorenciuc calmeaza-te ai timp sa fi faci conferinte de presa anti dupa ce ia USL puterea. Pana atunci seamana a sapatura la unitatea USL ABTINE-TE in continuare.

  3. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Pai Turcanu se poarta cu oamenii ca si cu oile. El crede ca daca ridica putin „ciomagul” toate se sperie si il asculta. Nu e chiar asa don’ Turcanu. Cu noi nu va jucati!

  4. iavorenciuc are dreptate. turcanu a cochetat si cu pdl, acum cu psd, iar pe viitorul apropiat vom vedea vinderea pnl botosani la partidul lui diaconescu. asa ca stimati pnl-isti trezitiva. iavorenciuc a sunat alarma, feriti-va sa va traga clopotele: e de rau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *