Executivul Primăriei vrea să organizeze şi Festivalul verii

Zilele Botosaniului in Centrul VechiExecutivul Primăriei Botoşani şi-a exprimat intenţia de a organiza anul acesta şi Festivalul verii, asta în cazul în care acesta va rămâne, în continuare, la cârma instituţiei. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă consideră Zilele municipiului drept o reuşită, de aceea, spune el, va trebui organizat şi evenimentul din vară.

A fost una dintre cele mai reuşite ediţii ale Zilelor oraşului, nu spun neapărat al Festivalului  verii, ci a Zilelor oraşului, pentru că de zilele oraşului nu am avut de obicei manifestări de genul acesta, cu spectacole, cu terase, mici şi bere, pentru că aceste zile cădeau în post sau odată cu Paştele. Cuplate toate manifestările, inclusiv cele religioase, cele sportive, culturale, eu zic că au fost nişte zile ale oraşului care i-au făcut pe botoşăneni să se simtă că au fost în sărbătoare„, a precizat Ghiorghiţă.

Acesta a mai spus că după acest eveniment nu a fost nicio reclamaţie, iar în anii anteriori erau cu zecile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *